TURISMUL
TURISMUL
Comuna Valea Ierii prezintă un potenţial turistic natural ridicat (morfologic, hidrologic, climatic) specific zonei Munţilor Apuseni, pretabil la a fi valorificat în scopuri recreative, sportive, cinegetice şi de agrement. Experienţa ultimilor ani ne-a dovedit că turismul rural constituie o afacere prosperă, prefigurându-se drept principala sursă viabilă de dezvoltare a acestei zone. Pitorescul râului Iara se întinde de la izvor, din Masivul Picioragul până în aval de satul Valea Ierii spre Băişoara şi până la Buru unde se varsă în Arieş. Nenumărate sunt frumuseţile pe care le oferă munţii din comuna Valea Ierii.
Comuna Valea Ierii este locul ideal de petrecere a unei vacanţe reuşite în mijlocul naturii, întrucât beneficiază de un cadru natural cu peisaje de invidiat, de un aer ozonat, benefic sănătăţii, de produse gastronomice tradiţionale apetisante şi ecologice, de o linişte relaxantă completată de sursurul apelor cristaline de munte şi nu în ultimul rând bogăţia spirituală şi culturală transmisă prin biserică, folclor şi obiceiuri de gospodari harnici, pricepuţi şi ospitalieri. Comuna este parcă zidită pentru bucuria ochiului: peisaje superbe şi panorame îndepărtate ce se văd de pe creste. Toate parcă te îmbie, dacă ai trecut vreodată pe aici, să revii.
Comuna se individualizează printr-un relief muntos foarte variat: interfluvii larg ondulate ( Dobrin, Şoimu, Întreiere, Hăţăgoaia ), contrastând cu văi înguste şi adânci, mai ales în sectoarele de defilee şi chei (Între Liscuri, Colţu Şoimului, Cheia), prin pitorescul arhaic al aşezărilor cu gospodării risipite, prin extensiunea pădurilor de răşinoase şi făgete, prin arealele largi de pajişti subalpine.
Trasee turistice :
În comuna Valea Ierii, prin amplasamentul său, într-o poziţie relativ centrală în cadrul Munţilor Apuseni, beneficiază de trasee turistice pitoreşti, care sunt racordate la circuitul turistic general al Munţilor Apuseni. Numeroase drumuri şi poteci care împânzesc zona montană oferă posibilităţi multiple de organizare a unor excursii spre Dobrin, Vf. Dumitreasa, Piatra Groşilor, Tarniţa, Întreiere, Tina, Bondureasa , Mănăstirea Muntele Rece, Cetatea Lita. etc. Vara, drumeţul găseşte aici răcoarea odihnitoare, priveliştea îl îmbie la drumeţie şi îi oferă posibilitatea de a petrece timpul în mijlocul pădurii, de a culege fructe de pădure-afine, zmeură, merişoare şi ciuperci.
Trasee lungi:
- traseul Gilău - Someşul Rece – Muntele Rece – Plopi – Ruinele Cetăţii Lita – Pensiunea Lara;
- traseul Săvădisla - Finişel – Plopi – Dobrin;
- traseul Valea Ierii – Şoimu – Bondureasa – Şesu Cald - Muntele Băişorii;
- traseul Valea Ierii – Şoimu – Tarniţa – Întreiere – Dobrin;
- traseul Valea Ierii – Cerc – Dobrin – Măguri- Răcătău;
- traseul Băişoara- Valea Ierii – Şoimu – Tina - Bistra - Cîmpeni;
Trasee scurte:
- traseul Valea Ierii – Fersa - Plopi- Mănăstirea Muntele Rece;
- traseul Pensiunea Lara – Valea Negrii – Soci;
- traseul Valea Ierii – Colţul cu Coarne- Plopi;
- traseul Cerc- Tarniţa- Întreiere;
- traseul Plopi – Runcu Irişorii;
- traseul Valea Ierii – Şoimu- Tarniţa - Întreiere;
- traseul Valea Ierii – Plopi –Cetatea Lita.